e jere plui
svelt di ce che Gofrêt al podês impensâsi. Intun marilamp al fo parsore dai
trampui e al clopà svelt jenfri i arbui di miluçâr. Al veve dal dut dismenteât
il gustà de siore Petrell.
Invezit dentri te sô verande di veri i abitants di
Katthult a vevin subit glotût al sformât di pes. Al fo di strade fât e di
strade al rivà il moment di passà a le creme di cernicule. Di cheste an’d jere
une vore. Une enorme supiere dal dut colmenade a stave tal mieç de taule.
— Cjapait su! — a disè la siore Petrell. — O speri che
o vidiis apetit.
Jê no veve apetit e no tocjave la creme di
cernicule, ma a continuave a fevelâ cence interuzion. A jere de grant stele
comete che a stave fevelant, al jere l’argoment dal dì a Vimmerby.
— Al sarês masse teribil — a disè — se une stele
comete a fos la fin di dut.
— Sì, cuissà, cheste creme di cernicule e jê salacor
l’ultime robe che si mangje in cheste vite a disè la mame di Milio, e a chest
pont il pari di Milio al slungjà pront il so plat.
— Salacor o pues domandâ ancjemò un pôc — al disè. —
Par sigurece.
Ma prime che la siore Petrell a rivàs a servîlu, al
tocjâ alc di spaventôs. Si sintì un davoi e si sintì un berli; al rivà alc vie
pal grant lastron di veri daûr de siore Petrell e intun amen fruçons di veri e sope
di cernicule si strucjarìn par dute la verande.
Nessun commento:
Posta un commento